Saturday, January 11, 2014

Realitatea se pare că răstoarnă de multe ori logica. Aflat la capătul lumii, prizonier al ghețarilor


”John F. Kennedy a fost redus la tăcere la scurt timp după ce, în ultimul demolition man 3 seashells său discurs, a avertizat cu privire la anumite societăți secrete demolition man 3 seashells care conduc lumea. În acest context a amintit și despre scopul mizerabil ale acestora: de a crea o «Nouă Ordine Mondială»”, sunt de părere teoreticienii conspirației. "Pentru noi, este opusul. În jurul lumii a fost țesută o «caracatiță vampirică demolition man 3 seashells »» Continuare Tibet: morții sunt dați de pomană vulturilor » Video
În demolition man 3 seashells tradiția budistă tibetană demolition man 3 seashells ”corpul fizic este doar un vas gol după moarte, iar cerul un loc unde sufletul sau spiritul așteaptă procesul de reîncarnare, urmat apoi de renaștere”. Mulți dintre budiști aderă la ”vajrayana”, o orientare religioasă care predă știința transmigrației și care înseamnă „Calea de Diamant”. Se referă demolition man 3 seashells la logica învățăturii, care se presupune că nu poate fi »» Continuare Antarctica: un chirurg s-a auto-operat de apendicită
Realitatea se pare că răstoarnă de multe ori logica. Aflat la capătul lumii, prizonier al ghețarilor veșnici, un tânăr chirurg, pe nume Leonid Rogozov, demolition man 3 seashells în vârstă de 27 de ani, și-a făcut o anestezie locală, injectându-și mai multe doze de procaină, apoi a acționat cu bisturiul demolition man 3 seashells asupra zonei apendicitei. »» Continuare “Există viață după moarte” » » Video ro
Este foarte ușor să fii ateu când ai succes în viață, dar este foarte greu să fii ateu când ești pe patul morții. Sunt oameni care spun că au văzut o lumină. Sunt oameni care spun că au plutit deasupra patului. demolition man 3 seashells Sunt oameni care spun că au simțit căldură demolition man 3 seashells și dragoste. În fiecare zi oameni ca tine şi ca mine își trăiesc »» Continuare Povestea fetiței răpite care a trăit printre demolition man 3 seashells maimuțe
O existență spectaculoasă: o copilă britanică a fost răpită, apoi abandonată în junglă și crescută de o colonie de maimuțe capucin. Dar, după cinci ani, a fost găsită de niște vânători și dată la schimb, pe un papagal, într-un bordel. A scăpat neviolată, dar a fost bătută în mod frecvent. A fugit și a trăit pe... Continuare Exorcism: adevărul în cazul Anneliese Michel | Video
Vocile terifiante ale demonilor îi spuneau că e blestemată şi că o să ardă în iad. Depresia a copleșit-o curând, iar gândurile de suicid demolition man 3 seashells o asaltau tot mai des. Abia în 1973 părinții ei au luat și posibilitatea că fiica lor e posibil să fie sub controlul diavolului. demolition man 3 seashells Anneliese nu se putea apropia de altar, sub pretextul că „pământul îi ardea sub picioare”... Continuare Amintiri din altă lume: ”Am vorbit cu Dumnezeu”
Flavio i-a povestit demolition man 3 seashells tatălui său ca ”atunci când a apărut îngerul uitării și a încercat să mă atingă, mi-am întors capul într-o parte. Aceasta este explicația pentru care îmi pot aminti demolition man 3 seashells aproape totul din lumea cealalta. Îmi amintesc de faptul ca am o misiune: de a transmite informații cu privire la realitatea spirituală. Acum, tot mai mulți copii... Continuare Transmigrație: demolition man 3 seashells yoghin care a trăit peste 500 de ani
Se spune că a fost unul dintre cei mai mari și mai renumiți yoghinii din istoria Indiei. A intrat în legende și legendele susțin că acest mare sfânt, nu avea nevoie de mâncare și nu purta niciodată haine, indiferent daca era iarnă sau vară. Obișnuia să stea gol, pe o platformă înaltă, și să murmure cântece devoționale adresate zeilor. Cântecele lui, murmurate într-o limbă misterioasă, nu au putut fi traduse. ... Continuare Siberieni care nu știau de cel de-al doilea război mondial
Purta un tricou peticit și re-peticit din pânză de sac decolorat de vreme. Era îmbrăcat cu niște pantaloni din același material, de asemenea peticiți și re-peticiți. Era nepieptănat și avea o barbă mare. El s-a uitat speriat la intruși și devenise demolition man 3 seashells foarte, foarte atent, analizându-i ca pe niște ființe din alta lume, ... Continuare Este Biblia un misterios document codificat? | Video
”Când am folosit un calculator, am dat lovitura“, a mărturisit Rips. ”Am găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea statistica și legile hazardului. Am introdus în calculator textul Bibliei în ebraică, apoi o traducere în ebraică a romanului „Razboi și pace“, precum și alte doua vechi texte ebraice... Continuare Misterul statuii "Kalpa Vigraha" ce neliniștește CIA
De aici în acolo încep surprizele. În raport este descris faptul ca obiectul “Circus Mustang ST-0183” este de fapt un cufăr vechi, uzat, de lemn, având un capac sferic. La deschiderea capacului, în grosime de aproximativ 15 cm., în interior se afla o caseta metalică cu dimensiunile de ... Continuare Ce caută extratereștrii în ”zona tăcerii” din Mexic? | Video
Unii vorbesc despre ”Trino Vertex", ca despre un portal obscur care se află între bifurcațiile unor tornade magnetice. Sunt o multitudine de formațiuni de rocă ciudate și există multe rapoarte de flora și fauna mutante. Chiar și animale se pare că s

No comments:

Post a Comment